Toate persoanele asigurate social, cu domiciliul sau reşedinţa în Republica Moldova, şi șomerii cu drept la ajutor de șomaj au dreptul la indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă, dacă au pierdut venitul asigurat pentru întreaga perioadă a concediului medical, la toate unitățile în care desfășoară activități.
De acest drept pot beneficia salariații care au un stagiu total de cotizare de cel puţin 3 ani sau care confirmă un stagiu de cotizare de cel puțin 9 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei producerii riscului asigurat.
Dreptul la indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă se confirmă prin certificat de concediu medical.
Plata indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite sau de accidente nelegate de muncă se efectuează în modul următor:
a) primele cinci zile calendaristice de incapacitate temporară de muncă se plătesc din mijloacele angajatorului, însă nu mai mult de 15 zile cumulative pe parcursul unui an calendaristic în cazul mai multor perioade de incapacitate temporară de muncă;
b) începând cu a șasea zi calendaristică de incapacitate temporară de muncă, iar în cazul mai multor perioade de incapacitate temporară de muncă – începând cu prima zi după expirarea celor 15 zile cumulative plătite din mijloacele angajatorului, indemnizația se plătește din mijloacele bugetului asigurărilor sociale de stat.
Mărimea indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă plătite din mijloacele angajatorului se stabilește în proporție de 75% din salariul mediu al angajatului.
Mărimea indemnizației pentru incapacitatea temporară de muncă plătită din mijloacele bugetului asigurărilor sociale de stat variază în funcție de stagiul de cotizare, după cum urmează:
– 60% din venitul mediu lunar asigurat realizat în ultimele 12 luni calendaristice premergătoare lunii producerii riscului asigurat (îmbolnăvirea), în cazul unui stagiu de cotizare de până la 5 ani;
– 70% din venitul mediu lunar asigurat realizat în ultimele 12 luni calendaristice premergătoare lunii producerii riscului asigurat, în cazul unui stagiu de cotizare cuprins între 5 şi 8 ani;
– 90% din venitul mediu lunar asigurat realizat în ultimele 12 luni calendaristice premergătoare lunii producerii riscului asigurat, în cazul unui stagiu de cotizare de peste 8 ani;
– 100% din venitul mediu lunar asigurat realizat în ultimele 12 luni calendaristice premergătoare lunii producerii riscului asigurat, în cazul incapacității temporare de muncă cauzate de tuberculoză, SIDA sau de o maladie oncologică.
Pentru persoanele încadrate în mai multe unități, indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obișnuite sau de accidente nelegate de muncă acordată din mijloacele angajatorului se stabilește dacă asiguratul, prin declarație pe propria răspundere (anexa nr. 5 din HG 108/2005), confirmă în scris pierderea integrală a venitului în perioada concediului medical la toate unitățile în care desfășoară activități. Declarația se depune odată cu certificatul de concediu medical.
Indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă, achitată din mijloacele bugetului asigurărilor sociale de stat, se stabilește de către Casa Națională de Asigurări Sociale în temeiul informației din certificatul medical, transmise prin intermediul conexiunilor intersistemice securizate și autentificate prin semnătura electronică a persoanei responsabile ale prestatorilor de asistență medicală.
Datele din certificatul medical transmise Casei Naționale de Asigurări Sociale pentru stabilirea indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă se examinează în termen de până la 15 zile calendaristice de la data recepționării acestora. Dacă informația necesară pentru stabilirea indemnizației este incorectă/incompletă sau se constată lipsa unor date, termenul de examinare se extinde până la 30 de zile calendaristice de la data recepționării datelor din certificatul medical.
În cazul în care persoana nu întrunește condițiile de stabilire a indemnizațiilor, Casa Națională de Asigurări Sociale ia decizia de a refuza stabilirea indemnizației. În acest caz, în termen de 5 zile calendaristice, după aprobarea deciziei de refuz, persoanei i se comunică motivul refuzului.