Serviciul Fiscal de Stat va organiza pe tot parcursul lunii martie 2025 o serie de seminare privind „Particularitățile determinării obligațiilor fiscale, pentru perioada fiscală 2024, de către agenții economici care aplică regimul general de impozitare (VEN12, UNIF21)”.
În cadrul seminarelor vor fi abordate aspecte privind:
- particularitățile determinării obligațiilor fiscale, pentru perioada fiscală 2024, de către agenții economici care aplică regimul general de impozitare;
- aspecte aferente completării Declarației - forma VEN12 și a Declarației unificate – forma UNIF21;
- aplicarea prevederilor art. 87 alin.(11) din Codul fiscal;
- aspecte aferente Declarației unificate – forma UNIF21.
Toate seminarele sunt gratuite și vor avea loc în regim mixt (format fizic și online), în limbile română și rusă. Vă puteți înregistra la oricare seminar indiferent de raza de deservire.
Astfel, autoritatea fiscală îndeamnă să accesați link-ul: www.sfs.md/ro/seminare, să alegeți seminarul la care doriți să participați și să completați formularul de înregistrare cu datele de contact solicitate. Serviciul Fiscal de Stat încurajează înscrierea și participarea activă a contribuabililor la seminarele ce urmează a fi desfășurate.
De asemenea, autoritatea fiscală încurajează contribuabilii să propună tematici pentru seminarele ce urmează a fi organizate, prin accesarea compartimentului „Seminare” de pe pagina-web www.sfs.md și utilizarea funcționalului „Propuneți tema”.
Totodată, la data 25 martie 2025 expiră termenul de prezentare a Declarației cu privire la impozitul pe venit pentru perioada fiscală 2024 de către contribuabilii persoanele juridice și persoanele fizice care practică activitate de întreprinzător precum și de către contribuabilii care desfășoară activitate profesională.