Biroul Național de Statistică informează că, în baza rezultatelor Anchetei de conjunctură, potrivit opiniei managerilor, în trimestrul I 2025 se estimează:
- relativă stabilitate a numărului de salariați;
- creștere moderată a prețurilor produselor;
- scădere moderată a activității economice și a veniturilor din vânzări.
Tendințe în evoluția activității economice pe genuri de activitate
Managerii din industria prelucrătoare estimează pentru trimestrul I 2025 scădere moderată a situației economice (sold conjunctural -7%) și a veniturilor din vânzări (sold conjunctural -12%); relativă stabilitate a numărului de salariați (soldul conjunctural +1%); creștere a prețurilor produselor industriale (sold conjunctural +19%).
Conform opiniei managerilor, în activitatea de construcții în trimestrul I 2025 va fi o scădere moderată a situației economice (sold conjunctural -15%), a veniturilor din vânzări (sold conjunctural -10%) și a numărului de salariați (sold conjunctural -8%); creștere moderată a prețurilor lucrărilor de construcții (sold conjunctural +7%).
În sectorul comerț cu amănuntul și servicii pentru trimestrul I 2025 se estimează o scădere moderată a situației economice (sold conjunctural -10%) și a veniturilor din vânzări (sold conjunctural -12%); relativă stabilitate a numărului de salariați (soldul conjunctural -5%); creștere moderată a prețurilor de vânzare (sold conjunctural +14%).
Tendințe în evoluția activității economice pe clase de mărime
Managerii întreprinderilor mari (cu numărul de 250 și peste salariați) estimează pentru trimestrul I 2025 relativă stabilitate a activității economice (sold conjunctural -1%) și a numărului de salariați (sold conjunctural 0%); scădere moderată a veniturilor din vânzări (sold conjunctural -10%); creștere moderată a prețurilor de vânzare (sold conjunctural +12%).
În același timp, managerii întreprinderilor mijlocii (cu numărul de la 50 până la 249 salariați inclusiv) estimează pentru trimestrul I 2025 relativă stabilitate a activității economice (sold conjunctural -2%) și a numărului de salariați (sold conjunctural -3%); scădere moderată a veniturilor din vânzări (sold conjunctural -7%); creștere a prețurilor de vânzare (sold conjunctural +17%).
Managerii întreprinderilor mici (cu numărul de la 10 până la 49 salariați inclusiv) estimează pentru trimestrul I 2025 scădere moderată a activității economice (sold conjunctural -8%) și a veniturilor din vânzări (sold conjunctural -12%); relativă stabilitate a numărului de salariați (sold conjunctural -2%); creștere moderată a prețurilor de vânzare (sold conjunctural +14%).
Totodată, managerii întreprinderilor micro (până la 9 salariați inclusiv) se așteaptă în trimestrul I 2025 la o scădere moderată a activității economice (sold conjunctural -12%) și a veniturilor din vânzări (sold conjunctural -13%); relativă stabilitate a numărului de salariați (sold conjunctural -5%); creștere moderată a prețurilor de vânzare (sold conjunctural +14%).
În trimestrul IV 2024 din total respondenți, 60,5% s-au confruntat cu limitări în activitatea economică. Principala cauză de limitare a activității economice este cererea pe piață insuficientă (raportată de 31,7% din respondenți). De asemenea, activitatea întreprinderilor este influențată negativ de probleme financiare (21,5%), lipsa forței de muncă calificată (20,7%), consecințele crizei provocate de războiul din Ucraina (12,4%), disponibilitatea materiei prime (3,8%).