În Monitorul Oficial din 19 martie 2026 a fost publicată Decizia nr. 30 din 5 martie 2026 de inadmisibilitate a sesizării nr.132g/2025 privind excepția de neconstituționalitate a articolelor 84 alin. (1), 261 alin. (6) și 228 alin. (3) din Codul fiscal (modificarea termenului de stingere a obligației fiscale).
Procedura
La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolelor 84 alin. (1), 261 alin. (6) și 228 alin. (3) din Codul fiscal, ridicată în interesele unei persoane juridice, parte într-un dosar aflat pe rolul unei instanțe judecătorești.
Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost transmisă Curții Constituționale de către instanța de judecată, în temeiul articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție
Circumstanțele litigiului principal
La 4 octombrie 2024, reclamantul a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva autorității fiscale, solicitând anularea unei decizii privind constatarea încălcării legislației fiscale, prin care i-a fost aplicată o amendă în sumă de 1 410 573 lei pentru plata incompletă, în rate, a impozitului pe venit aferent perioadelor fiscale A/2020–A/2023, în temeiul articolului 261 alin. (6) din Codul fiscal.
În subsidiar, reclamantul a solicitat modificarea deciziei de sancționare prin înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului. În cadrul examinării cauzei în instanța de judecată, reprezentantul reclamantului a ridicat excepția de neconstituționalitate a articolelor 84 alin. (1), 261 alin. (6) și 228 alin. (3) din Codul fiscal.
Prin încheierea din 21 mai 2025, instanța de judecată a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a transmis sesizarea Curții Constituționale, în vederea soluționării acesteia.
Argumentele autorului excepției de neconstituționalitate
Autorul excepției susține că aplicarea rigidă a articolului 84 alin. (1) din Codul fiscal, în lipsa unor excepții, instituie o sarcină excesivă pentru contribuabil. Se menționează că, prin modul de reglementare a obligației prevăzute de această normă și prin aplicarea sa în practică de către organul fiscal, se acordă o prioritate exclusivă obiectivului statului de a asigura colectarea taxelor și impozitelor, fiind neglijat interesul contribuabilului de a beneficia de o aplicare flexibilă a normei. În aceste condiții, contribuabilul este pus în situația de a suporta o sarcină excesivă și disproporționată. În opinia autorului excepției, această situație constituie o încălcare a articolului 46 alin. (1) din Constituție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană.
Referitor la articolele 261 alin. (6) și 228 alin. (3) din Codul fiscal, se susține că acestea contravin articolului 6 § 1 din Convenția Europeană. Potrivit argumentelor invocate, nici organul fiscal și nici instanța de judecată nu au posibilitatea de a verifica proporționalitatea majorărilor de întârziere în funcție de circumstanțele particulare ale fiecărui caz, inclusiv gradul de vinovăție, pericolul social al faptei, situația individuală și alte împrejurări relevante.
Aprecierea curții
Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de reprezentantul unei părți în proces, fiind formulată de un subiect căruia i s-a acordat acest drept în temeiul articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.
Obiectul excepției îl constituie articolele 84 alin. (1), 261 alin. (6) și 228 alin. (3) din Codul fiscal, prevederi care nu au făcut anterior obiect al controlului de constituționalitate.
Excepția a fost ridicată într-o cauză având ca obiect verificarea legalității unei decizii a autorității fiscale privind constatarea încălcării termenului de achitare a impozitului în rate. Curtea admite că prevederile contestate pot fi aplicate la soluționarea cauzei respective.
Referitor la articolul 84 alin. (1) din Codul fiscal, se susține că aplicarea rigidă a acestei norme ar impune contribuabilului o sarcină excesivă. Curtea observă însă că nu sunt prezentate argumente clare privind conținutul unei pretinse aplicări flexibile și nici temeiul constituțional al unei asemenea abordări.
În acest context, Curtea reține că legislația fiscală prevede mecanisme de modificare a termenului de stingere a obligației fiscale, inclusiv în situații excepționale, precum calamități, împrejurări imprevizibile sau alte circumstanțe justificate. Astfel, contribuabilul dispune de instrumente legale pentru a solicita amânarea sau eșalonarea plății obligațiilor fiscale.
Referitor la articolele 261 alin. (6) și 228 alin. (3) din Codul fiscal, Curtea reține că obligația de plată a impozitului în rate presupune respectarea unor termene prestabilite, cunoscute din timp de contribuabil. În aceste condiții, acesta are posibilitatea de a-și organiza conduita astfel încât să respecte obligațiile fiscale, fiind de așteptat un grad ridicat de diligență.
Curtea observă că, în astfel de situații, încălcarea are un caracter obiectiv, iar sancțiunile aplicate nu necesită o individualizare în funcție de circumstanțele fiecărui caz. De asemenea, legislația fiscală prevede mecanisme de reducere a sancțiunilor aplicate.
Prin urmare, pe baza celor menționate supra, Curtea a declarat sesizarea inadmisibilă.
Decizia a intrat în vigoare la data adoptării.