Guvernul Republicii Moldova a aprobat programul național care oferă o indemnizație lunară de 3.000 de lei tinerilor care se angajează pentru prima dată în industrii de importanță strategică pentru economia țării.
Această măsură se adresează tinerilor până în 35 de ani care au o calificare profesională și obțin un loc de muncă în domenii precum: industria electronică, creativă, farmaceutică, constructoare de mașini, industria textilă, alimentară, a materialelor de construcție și alte sectoare cheie.
Indemnizația va fi acordată timp de 12 luni pentru a-i ajuta pe tineri să-și înceapă cariera și să contribuie la dezvoltarea economică a Moldovei.
Pentru a beneficia de această indemnizație, tinerii vor utiliza EVO – de la aplicare, verificare, până la plata banilor, care se va face lunar direct în contul bancar al beneficiarilor. Aceștia vor fi eligibili după ce angajatorii vor depune rapoartele lunare.
Guvernul estimează că până la sfârșitul acestui an, circa 4.000 de tineri vor beneficia de acest sprijin.