Blocul de administrare fiscală din proiect grupează numeroase modificări tehnice care, luate împreună, reconfigurează relația dintre contribuabil și Serviciul Fiscal de Stat. Le prezentăm pe cele cu impact practic direct. Toate rămân propuneri cu intrare în vigoare planificată pentru 1 ianuarie 2027.
Încălcările fiscale: patru grade de gravitate
Cea mai importantă noutate conceptuală este revizuirea modului de calificare a încălcărilor legislației fiscale, prin instituirea unui sistem gradual. Încălcările se clasifică în: nesemnificative, semnificative de gravitate redusă, semnificative de gravitate medie și semnificative de gravitate sporită, în funcție de suma obligației diminuate sau neachitate și de circumstanțe.
Cuantumul amenzii se determină în funcție de gravitate: pentru încălcările de gravitate redusă — limita minimă a amenzii; pentru cele de gravitate medie — valoarea medie (media aritmetică între minim și maxim); pentru cele de gravitate sporită — limita maximă. Se consideră nesemnificativă încălcarea sub 500 lei (pentru persoane fizice) sau 5000 lei (pentru persoane juridice și întreprinzători), cu condiția să nu fie repetată.
Scopul declarat este aplicarea proporțională și previzibilă a sancțiunilor, potrivit gradualității răspunderii fiscale — o abordare rezultată și din recomandările FMI și ale Centrului Național Anticorupție.
Ordine incaso automatizate și urmărirea salariului
SFS primește dreptul de a înainta ordine incaso automatizat, cu valoare de documente executorii, la conturile bancare și/sau de plăți ale debitorului (cu excepțiile prevăzute — cont de împrumut, conturi din acorduri cu donatori externi, cont provizoriu de acumulare a capitalului social, conturi speciale ale executorilor). Se introduce și urmărirea salariului și a altor venituri ale contribuabilului, în condițiile Codului de executare, precum și o procedură distinctă de încasare de pe conturile persoanelor fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător.
Anularea automată a restanțelor de până la 20 lei
Restanțele de până la 20 lei pentru fiecare clasificație economică (cu excepția celor aferente bugetului asigurărilor sociale) se anulează automat la 31 decembrie a fiecărui an fiscal, în modul stabilit de SFS. Măsura reduce intervenția manuală și costurile administrative de gestionare a unor restanțe nesemnificative.
Sancțiune redusă la informațiile de la sursa de plată
Se reduce sancțiunea pentru neprezentarea, prezentarea tardivă, neconformă sau neautentică a informațiilor privind plățile și impozitele reținute la sursă: de la 300-500 lei la 100-300 lei pentru fiecare informație, iar plafonul maxim scade de la 5 000 lei la 2 500 lei.
Suspendarea deciziei pe perioada contestației
O modificare favorabilă contribuabilului: executarea deciziei asupra cazului de încălcare a legislației se suspendă la cererea contribuabilului, pe perioada examinării contestației. În plus, termenul de prescripție a obligației fiscale nu curge pe perioada soluționării în instanță a contestației depuse de contribuabil.
